Piaţa pâinii, între tradiţie şi inovaţie – Grup Serban

  • By
  • JUN

    23

    Segmentul de produse de panificație face parte dintr-o piață centrată pe cererea pentru alimente convenționale, în care elementul inovator acaparează treptat teren. Franzela albă, tradițională, ocupă încă mult din piața totală a produselor de panificație, dar orientarea tinerilor, a persoanelor cu studii superioare, cu venituri mai mari, din mediul urban, spre sortimente noi va putea influența trendurile pentru viitor, într-o perioadă în care reducerea consumului se va menține ca tendință. Calitatea produselor, asocierea lor cu un stil de viață sănătos, confortul pe care îl pot oferi în consum, cum ar fi pâinea feliată, micul magazin de lângă casă, dar și creșterea diversității sortimentale cu gusturi și arome noi sunt factori cheie care pot impulsiona vânzările.

     

    Consumul de pâine în România a scăzut în ultimul deceniu de la 9,2 kg/lună pe cap de locuitor în 2008 la aproximativ 8 kg/lună pe cap de locuitor (media primelor 3 trimestre din 2018), în timp ce cota din cheltuielile lunare alocată achiziției de produse de panificație a crescut doar în ultimul an cu 7 procente, conform statisticilor date publicității de Institutul Național de Statistică.

    Cu toate acestea, cantitatea de pâine și produse de patiserie consumată anual în România, potrivit ultimului studiu de piață „Înțelegerea pieței de produse făinoase” prezentat de Aurel Popescu, președinte ROMPAN, este de 82 kg/locuitor și încă rămâne peste media europeană, care se ridică la 78 kg/locuitor pe an. Producția anuală de pâine în România este de 1,5 milioane de tone, potrivit aceleiași surse. De asemenea, „piața de morărit și panificație se situează la 3 miliarde de euro, plasându-se pe primul loc în industria alimentară locală. Totuși, tendința descendentă a consumului de pâine în ultimii ani este «viabilă și corectă», chiar dacă România a pierdut primul loc în Europa în acest clasament”.

    Pâinea, hrana zilnică pentru opt din zece români

    82% dintre români consumă zilnic pâine, conform studiului GfK, cu 7 procente mai puțini față de anul 2009 când această categorie a consumatorilor frecvenți de pâine era de 89% (studiu Gallup). În schimb, numărul consumatorilor sporadici de pâine a crescut la 17% de la 7% în 2009. Produsele de patiserie au o frecvență de consum mai redusă, 1 din 4 repondenți consumându-le doar o dată pe săptămână. Produsele de patiserie și covrigii sunt produse consumate în special de locuitorii orașelor mari, fiind o obișnuință de consum de tip „on the go”.

    sursă: www.artaalba.ro

    Leave A Comment

    Top
    en_US