Românii au o imagine mult mai optimistă asupra veniturilor și disponibilităților de cumpărare față de anul trecut – Grup Serban

  • By
  • JUN

    23

    Dispoziția pozitivă în rândul consumatorilor europeni a continuat în primul trimestru al anului 2017, iar după cel mai înalt nivel din ianuarie 2008 înregistrat la sfârșitul lunii decembrie 2016, până în ianuarie, climatul de consum pentru cele 28 de țări UE a crescut cu încă două puncte, până la 19,9, menținându-se la un nivel de 18,9 în martie, conform studiului GfK privind climatul de consum din Europa în primul trimestru din 2017.

    În ceea ce privește așteptările diferite privind situația economică și veniturile și indicatorii pentru disponibilitatea de cumpărare, s-au evidențiat diferențe mari în analizele individuale ale țărilor în care s-a efectuat sondajul.
    Acestea pot fi atribuite dezvoltării economice diferite și situației de pe piața forței de muncă. Influența temelor predominante la nivel paneuropean, cum ar fi Brexit-ul, avântul partidelor naționaliste, noul guvern din S.U.A. și războiul din Siria nu au afectat, prin urmare, în mod egal dezvoltarea indicatorilor în toate țările.

     

    La sfârșitul primului trimestru din 2017, așteptările economice ale consumatorilor din România au crescut la 18,3 puncte, un nivel la fel de bun ca cel obținut ultima dată în octombrie 2015. În urmă cu un an, indicatorul se afla încă la 3,3 puncte. În consecință, românii au o imagine mult mai optimistă asupra viitorului decât aveau acum 12 luni.
    Așteptările privind veniturile în România se încadrează în acest trend pozitiv, crescând brusc la 33,7 puncte la sfârșitul trimestrului. Aceasta este cea mai mare valoare înregistrată de când țara a fost inclusă pentru prima dată în studiul privind climatul de consum, în mai 2001. Datorită unei scăderi constante a șomajului în ultimii ani, consumatorii români se așteaptă la venituri mai mari.
    În acord cu așteptările lor de creștere a veniturilor, românii sunt, de asemenea, pregătiți din nou pentru a face achiziții mai mari, care le depășesc nevoile zilnice. Situându-se la 16,4 puncte, disponibilitatea de cumpărare înregistrată la sfârșitul lui martie a avut cea mai mare valoare din septembrie 2006.
    GfK este sursa de încredere pentru informații relevante despre piață și consumatori, care permit clienților săi să ia decizii mai inteligente. Peste 13.000 de experți din domeniul studiului de piață își combină pasiunea cu experiența de lungă durată a GfK în știința datelor.

    Sursa: www.retail-fmcg.ro

    Leave A Comment

    Top
    en_US